Un minor de 7 ani, grav accidentat după ce autoturismul în care se afla a fost lovit, miercuri, de un tren, în localitatea Timişeşti, va fi transferat la Iaşi cu elicopterul SMURD, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

„Elicopterul SMURD va prelua şi transporta băiatul în vârstă de 7 ani, victimă din accidentul feroviar de la Timişeşti, la un spital în municipiul Iaşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Sora băiatului, în vârstă de 23 ani, care se afla la volanul maşinii, va fi transportată de echipajul SMURD TIM la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.

Cele două victime se aflau într-un autoturism care a fost accidentat, miercuri, de un tren de pasageri, în localitatea Timişeşti.

Niciun călător din tren nu a fost rănit.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentBobby Păunescu: Transilvania Smart City, un proiect independent energetic la Cluj-Napoca, de 2 miliarde de euro
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET