La data de 29 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe strada Martir Cloșca, soldat cu rănirea a două persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 40 de ani, din Roman conducea un autoturism pe strada Martir Cloșca, pe direcția de mers strada Siretului – Strada A. Pann, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism taxi, care se afla oprit neregulamentar.

Conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani, se afla în partea din spate a vehiculului pentru a descărca bagajele unei pasagere care se afla pe locul din dreapta față.

Din impact, bărbatul de 54 de ani a fost proiectat pe asfalt după care, conducătorul auto de 40 de ani a părăsit locul producerii accidentului, acesta fiind identificat la scurt timp.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului taxi, în vărstă de 54 de ani, din Cotu Vameș și a pasagerei ce se afla pe locul din dreapta, o femeie de 57 de ani, din Roman, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cazul conducătorului auto de 54 de ani, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ insă, în urma testării bărbatului de 40 de ani, rezultatul a fost de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

SURSĂfoto: Facebook
Articolul precedentÎncepând cu 6 octombrie pot pleca la tratament balnear 193 de pensionari
Articolul următorTrei minori de 15-16 ani au furat o mașină și au condus-o pe rând