La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au identificat pe raza localității Tazlău, un autoturism care părăsise partea carosabilă, aflându-se în grădina unui imobil.

Polițiștii au identificat la fața locului conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de  conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că autoturismul în cauză, avea ITP expirat și nu deținea asigurare RCA valabilă, fiind dispusă măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculului, precum și retragerea certificatului de înmatriculare

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedent179 metri cubi material lemnos confiscat de polițiști
Articolul următorLUX la primăria Piatra-Neamț! Dacă unii primari scad salariile, Andrei Carabelea le crește