Vasile Ouatu este cea de-a șasea persoană depistată pozitiv cu COVID-19 a fost internat pe Terapie Intensivă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.  În Neamț, DSP a început ancheta epidemiologică pentru a stabili persoanele cu care pacientul a intrat în contact. Conform declarațiilor făcute de prefectul județului Neamț, George Lazăr, până vineri 20 martie la prânz erau  24 de contacți direcți. 

Omul de afaceri, Vasile Ouatu s-a prezentat zilele trecute la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț cu ambulanța, prezentând simptome de pneumonie. Nu a rămas internat, a mers la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, iar de acolo la domiciliu.

În tot acest timp nu a menționat că a fost prezent la Sala Polivalentă, la competiția de dans sportiv, astfel că personalul medical cu care a intrat în contact nu a folosit protocolul de consult pentru un pacient suspect de COVID-19, iar acum cadrele medicale, în urma anchetei epidemiologice vor fi trimise în izolare. Deocamdată doar personalul de pe ambulanță a rămas la domiciliu.

În toată această perioadă, în restaurantul a cărui proprietar este Vasile Ouatu au avut loc mai multe petreceri, petreceri la care a participat și acesta.

Dacă pacientul numărul șase a refuzat sau nu inițial testarea pentru COVID-19 nu avem un răspuns oficial pentru că ancheta este în desfășurare.

”Este un dosar penal în lucru, nu putem face declarații în acest sens”, a declarat George Lazăr, prefectul județului Neamț.

”Există două dosare în lucru pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat cms. șef. Neculai Catană, IPJ Neamț.

 

 

 

 

Articolul precedentTrustul media Realitatea luptă pentru România
Articolul următorControale la domiciliul persoanelor autoizolate