Ziua de 1 octombrie este „Ziua Internațională a Vârstnicilor”, în urma Deciziei Organizaţiei Naţiunilor Unite, care datează din anul 1991.
Seniorii nemțeni au sărbătorit într-un cadru festiv „Ziua Internaţională a Vârstnicilor” atât la Piatra-Neamț cât și la Roman.
La Piatra-Neamț, petrecerea a început de ieri când Asociația Județeană a Persoanelor Vârstnice a organizat, cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, o masă festivă.
Astăzi, au fost sărbătoriți, beneficiarii de la Centrul Social Pietricica. Evenimentul a fost organizat de Primăria Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială.
„Seniorii din Piatra-Neamț sunt cei care prin munca lor au clădit frumosul nostru oraș, iar comunitatea locală are datoria de a le răsplăti efortul. Respect și prețuire din partea mea pentru seniorii orașului ! La mulți ani !”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, în deschiderea evenimentului.
”Am spus-o și în alte circumstanțe; mi-am venerat bunicii și tatăl, îmi ador mama, fac parte dintre cei fericiți care-și au foștii profesori alături. Mă uimesc încă de înțelepciunea lor și cred că rezerva noastră de luciditate stă în puterea celor aflați la vârsta gândului curat, drept și bun; și apoi, în spirit suntem cu toți ,contemporani. La mulți ani împliniți celor aflați la vârsta „tinereții fără bătrânețe”!”, este mesajul Luminiței Vîrlan, viceprimar al municipiului Piatra-Neamț.
Seniorii, sărbătoriți și la Roman.
La Roman petrecerea a fost organizată cu sprijinul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Bunicii și bunicuțele au avut prilejul să uite de grijile cotidiene, aceștia demonstrând că încă pot face furori, pe ringul de dans.
”Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, un nou prilej pentru a ne arăta respectul și mulțumirea pentru părinții, bunicii sau străbunicii noștri. Fiecare etapă a vieții are frumusețea ei. Este drept că, la bătrânețe, pe unii îi mai supără problemele de sănătate, dar asta nu înseamnă că bătrânii noștri nu se pot bucura de viață. Au experiența anilor, au înțelepciunea ce vine odată cu trecerea prin viață și au dorința de a lăsa grijile deoparte pentru a-și face timp să prețuiască un alt lucru important în viață, socializarea cu semenii. La mulți ani și sănătate tuturor persoanelor de vârsta a treia!”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.