În fiecare an, pe 25 noiembrie, la nivel mondial, este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

În acest an polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț alături de specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C. Neamț au vrut să tragă un semnal de alarmă și de conștientizare asupra efectelor violenței, care uneori pot escalada, având urmări dintre cele mai grave.

Cu această ocazie au fost realizate fotografii cu mesajul STOP, mesaj ce este adresat tuturor formelor de violență.

Violența domestică nu se referă doar la violența dintre soți sau foști soți, ci și la violența între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au intervenit în primele 10 luni ale anului în curs la aproximativ 3.000 de cazuri de violenței în familie, fiind emise aproximativ 300 de ordine de protecție provizorii.

Ordinul de protecție provizoriu poate fi emis direct de polițist, având un caracter executoriu, fără termen și fără somație și o valabilitate de cinci zile. În această perioadă, victima poate solicita instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție care poate avea o durată de până la șase luni.

Totodată, în aceeași perioadă prin emiterea ordinelor de protecție provizorii au fost dispuse aproximativ 500 de măsuri de protecție, constând fie în evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, fie în reintegrarea victimei în locuința comună, fie obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă sau membrii familiei.

Victimele acestor acte de agresiune, înregistrate la nivelul județului Neamț, sunt în mare parte femei. Aproximativ 75% din numărul victimelor înregistrate sunt femei și aproximativ 14% din totalul victimelor înregistrate sunt minori.

În privința autorilor acestor infracțiuni, în 97% din cazuri aceștia sunt bărbați.

De fiecare dată, intervine întrebarea firească: Cum poți ajuta o persoană cunoscută care este victima unei forme de violență domestică?

Poți ajuta ascultând cu răbdare. Nu judeca și spune-i persoanei respective că tu crezi în ea. Îți dorești ca aceasta să aibă suficientă încredere în tine încât să îți spună ce i se întâmplă.

Atunci când ajuți o persoană apropiată este la fel de important să nu te pui pe tine în pericol.

Sprijinul tău este esențial și este de înțeles dacă ți-e teamă sau nu te simți capabil să ajuți atât de mult pe cât ai dori. Trebuie să știi că fiindu-i alături, ascultând-o și sprijinind-o, faci tot ce poți.

În egală măsură, companiile și managerii acestora pot ajuta foarte mult abordând la locul de muncă tema violenței domestice.

RECUNOAȘTE – Primul pas este recunoașterea problemei și identificarea semnalelor de alarmă ale abuzului. Semnele pe care ar trebui să le cauți sunt schimbările bruște în comportament sau semnale ce țin de prezența la serviciu.

RĂSPUNDE – Crede întotdeauna un angajat care îți spune că este victima violenței domestice și nu îi cere „să dovedească” acest lucru. Asigură-l în permanență că organizația înțelege modul în care abuzul îi poate afecta activitatea la locul de muncă și că poate beneficia de asistență.

OFERĂ ASISTENȚĂ – Oferă-i datele de contact ale celui mai apropiat serviciu de asistență care poate fi găsit. Oferă-i susținere vizavi de orice schimbare necesară la locul de muncă, inclusiv în modificarea numărului de telefon, dacă primește apeluri de hărțuire în timpul programului. Atunci când victima are un ordin de protecție, comunică acest lucru angajaților și oferă-le și semnalmentele autorului, pentru a putea suna la poliție dacă îl văd în apropierea victimei. Poți afla mai multe despre ordinul de protecție accesând www.politiaromana.ro/ro/prevenire/violenta-domestica.

Nu ești singură! Sună la 112!

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCum va fi vremea de Crăciun – prognoza meteo pe o lună. Zonele lovite de ninsori și frig
Articolul următor8 șoferi, depistați într-o singură zi, drogați sau băuți la volan