Marți, 09.07.2019, la ora 08:18, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Boghicea, sat Boghicea, a fost descoperită muniție neexplodată.
La locul intervenției s-au deplasat doi subofițeri pirotehniști, cu o autospeciala pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat 192 de cartuse cal. 7,62 mm, provenite din Primul Război Mondial, în vederea depozitării şi ulterior, a distrugerii.
Muniția a fost descoperită de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, în curtea locuinței, în timp ce efectua lucrări de întreținere la o anexă. Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 20 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie, informează ISU Neamț.