Casa Județeană de Pensii Neamț comunică că au fost prelucrate cererile în vederea alocării  celor 40 de bilete repartizate pentru seria a zecea de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiune perioada 10-17 iulie 2020. Cele 40 de bilete asigură tratament balnear în una din următoarele stațiuni: Amara, Buziaș, Covasna,  1Mai – Oradea, Nicolina și Pucioasa. 

Beneficiarii vor fi înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate fiind afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț, din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete de tratament.

Ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va putea face numai după informarea telefonică, pe baza unei programări, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8.30 – 13.00. Informații privind bilete de tratament pot fi solicitate telefonic la numărul de telefon 0233.211353.

Pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii doar cererea tip – formularul aprobat prevăzut de Anexa nr.1 la Criterii (completat corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar), urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului.

Pentru evitarea aglomerației – având în vedere condițiile de siguranță medicală impuse de prevenirea răspândirii COVID-19, recomandam ca aceste cereri sa fie transmise prin poștă (letrică) sau poștă electronică, la una din cele două adrese de e-mail: [email protected] sau [email protected]

Menționăm că până la această dată sunt depuse 4592 cereri de tratament balnear pentru anul 2020, fiind valorificat un număr de 131 bilete de tratament

Articolul precedentCongelatele, în vizorul inspectorilor de la Protecția Consumatorului. Sute de kilograme, retrase de la comercializare și amenzi de zeci de mii de lei
Articolul următorAngajatorii pot beneficia de subvenție pentru încadrarea persoanelor cu dizabilități în cuantum de 2.250 lei /lună pentru o perioada de 12 luni