Un accident rutier cu victimă și patru autoturisme implicate a avut loc miercuri, 19 decembrie, în jurul orei 9:00, în localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, o femeie de 46 de ani, din Crăcăoani, a condus un autoturism pe DN 15, iar în localitatea Vaduri, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din Piatra-Neamț, cu care a intrat în coliziune.

În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 31 de ani a intrat într-un alt autoturism condus de către un bărbat de 41 de ani, din Piatra-Neamț, iar acesta a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Piatra-Neamț.

Toate cele patru autoturisme au suferit avarii, iar șoferul de 41 de ani a fost transportat la spital.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – ne-a declarat Robert Costan.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentTrei elevi din Neamț, premiați de Ministerul Educației Naționale
Articolul următorCinci ani de închisoare pentru viol