Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Asociația YOUth for Neamț, a organizat, la Punctul de lectură și împrumut Speranța, timp de trei luni, o serie de ateliere de creație și îndemânare dedicate copiilor din cartierul Speranța.
Proiectul a reprezentat o modalitate eficientă de responsabilizare a participanților, ajutându-i să își dezvolte atenția, abilitățile practice și imaginația, oferind, totodată, o alternativă artistică de petrecere a timpului liber.
Activitățile s-au desfășurat sub îndrumarea voluntarilor asociației YOUth for Neamț – Ștefania Timofte și Simona Gherasim – animatori socio-educaționali acreditați ANC, cu experiență în educația nonformală.
„La ultima noastră întâlnire, pentru că am dorit să lăsăm copiilor o mică amintire, am decorat împreună ghivece din conserve metalice, după care am plantat în ele flori. Considerăm că participanții și-au dezvoltat creativitatea, învățând, în același timp, multe lucruri noi și utile. Totodată, nu trebuie omise nici noile prietenii încheiate! Zâmbetele copiilor, de la finalul fiecărui atelier, au reprezentat cea mai mare mulțumire pe care o puteam primi noi, voluntarii YOUth for Neamț. Mulțumim Bibliotecii «G.T. Kirileanu» și sponsorului SC FibrexNylon SA pentru sprijinul oferit“, a spus Ștefania Timofte.
„Încă o dată, împreună cu partenerii noștri am reușit să aducem zâmbete pe chipurile copiilor din acest cartier. Adresăm calde mulțumiri doamnelor Ștefania Timofte și Simona Gherasim pentru efort și implicare. Împreună am reușit să facem cunoscute dăruirea și talentul cu care acești copii sunt înzestrați și acesta este lucru cel mai important“, a precizat prof. Mihaela Mereuță, directorul-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.