La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Târgu-Neamţ au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 26 de ani, din Pipirig, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, la data de 5 iunie 2020, tânărul ar fi spart geamul ușii de acces într-o societate comercială din Pipirig, unde ar fi încercat să pătrundă prin forțarea ușii. Întrucât nu a reușit să pătrundă în unitatea economică, acesta a părăsit locul faptei la scurt timp. 

De asemenea, la data de 10 februarie a.c., folosind același mod de operare, cel în cauză ar fi încercat să pătrundă în incinta aceleiași societăți comercială din Pipirig.

Astfel, polițiștii au reunit cele două dosare penale, iar în baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 ore.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentSONDAJ INSOMAR. Cine ar câștiga ACUM alegerile parlamentare în România. TENSIUNI la nivel înalt. SCORUL care pulverizează partidul lui Ponta
Articolul următorPercheziții în Neamț! Hoțul se specializase în furtul de unelete electrice