Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au identificat și depistat persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 20 septembrie 2020, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr din localitatea Borca a fost victima unei tâlhării.

Astfel, în baza activităților investigative complexe realizate în cauză și a operativității cu care au fost desfășurate, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, ar fi acostat un tânăr de 16 ani, în timp ce se afla în apropierea unei societăți comerciale din localitatea Borca, pe care l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței. De asemenea, cei în cauză i-ar fi sustras telefonul mobil care îi căzuse în timpul altercației.

Pe 21 septembrie, cei patru tineri au fost conduși la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În activități au fost implicați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCum a fost înșelată o femeie din Târgu Neamț și lăsată fără bijuterii
Articolul următorRecord de infectări. 1767 de cazuri noi. Numărul îmbolnăvirilor din județe