Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 26.03.2020 sunt 187 de persoane aflate în carantină, 62 persoane ieșite din carantină, 3301 persoane aflate In auto-izolare la domiciliu și 1008 ieșite din izolare.

În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat misiuni specifice în vederea prevenirii și combaterii riscului de răspândire a COVID-19.

În ultimele 24 de ore, peste 380 de polițiști, jandarmi, efective ale poliției locale și MApN au acționat în sistem integrat pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării. În acest context, polițiștii au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 2.327 de persoane, cu privire la modul In care sunt respectate condițiile de izolare.

De asemenea, 221 de societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru verificarea măsurii suspendării activității, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.500 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 1/1999.

La data de 25 martie a.c., începând cu ora 12.00, polițiștii au desfășurat acțiuni pe raza județului Neamț, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, ce a avut ca principal scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020.

La nivelul județului Neamț, în cadrul activității, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, în cuantum de peste 210.000 de lei. În urma misiunilor executate în data de 25.03.2020, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț au aplicat 23 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 107.000 de lei, pentru
nerespectarea prevederilor art. 4 alin. 2 din Ordonanța Militară nr.3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț asigură paza permanentă a 8 centre de carantină și au desfășurat 16 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină, izolare și a convoaielor de autovehicule care tranzitează județul. De asemenea, jandarmii participă la misiunile de menținere a ordinii și liniștii publice în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională.

Articolul precedentPreședintele CJ Neamț, Ionel Arsene donează jumătate din salariul său pe toată perioada pandemiei
Articolul următorRomânia a depășit 1. 000 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).17 persoane au decedat, 23 de pacienți sunt în stare gravă la ATI