De la 1 ianuarie 2020 ar putea crește numărul persoanelor care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun în Piatra-Neamț.

Conform proiectului aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de săptămâna viitoare, inițiat de primarul Dragoș Chitic, se va supune votului consilierilor locali modificarea criteriilor de acordare a gratuităților pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Piatra-Neamț, în sensul majorării plafonului la care se situează venitul net lunar pe membru de familie de la 850 la 900 de lei pentru elevi,  preșcolari și însoțitorii acestora, dar și majorarea plafonului veniturilor pentru pensionarii care beneficiază de gratuitate la transportul public de la 1.200 la 1.300 lei. 

Așadar, începând de anul viitor, categoriile de persoane care ar putea beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun sunt următoarele:

  1. Veteranii și văduvele de război;
  2. Persoanele persecutate din motive politice, entice, deportați și cei care au satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961;
  3. Persoanele cu handicap grav și accentuat;
  4. Însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora;
  5. Însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora;
  6. Însoțitorii adulților cu handicap grav auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora;
  7. Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav;
  8. Beneficiarii de ajutor social care efectuează ore de acțiuni de interes local;
  9. Preșcolarii și elevii care locuiesc în alte zone decât cele arondate școlii și care provin din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează până la 900 lei;
  10. Părinții beneficiari de ajutor social care însoțesc copiii la grădiniță și în clasa I a;
  11. Elevii care au obținut premiul I, II sau III la olimpiadele naționale;
  12. Elevii sportivi medaliați la concursurile naționale și internaționale; 
  13. Persoanele fără venituri în vârstă de peste 65 de ani;
  14. Pensionarii ale căror venituri lunare se situează până la 1.300 lei lunar;
  15. Preșcolarii și însoțitorii acestora, precum și elevii care provin din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează până la 900 lei și care beneficiază se servicii sociale în cadrul centrelor sociale ale Primăriei municipiului Piatra Neamț.

„Consider că persoanele aflate în pensie și care au un nivel al veniturilor redus merită sprijiniți de administrația locală prin gratuitate la transportul public de persoane.

Totodată, oferim gratuitate la transportul public în cazul elevilor care provin din familii defavorizate socio-economic, ale căror  venituri reduse nu pot susține contravaloarea transportului zilnic de la domiciliu la unitățile de învățământ, pentru a sprijini accesul copiilor la educație, respectiv reducerea abandonului școlar.

În funcție de evoluția punctului de pensie și a salariului minim, precum și a bugetului municipalității, putem decide pe parcursului anului viitor extinderea facilităților pentru transport în municipiul Piatra-Neamț”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Articolul precedentConcert de colinde „Evanghelismos“ și „Camena“, la Biblioteca Județeană
Articolul următorTârgul de Crăciun la Neamț- programul de weekend