Luni, 5 august, au început lucrările de reabilitare și modernizare în totalitate a străzii Nordului, o investiție mult așteptată în special de către firmele care au sediul în această zonă a orașului. Traficul pe strada Nordului va fi blocat până pe 12 august, constructorii estimând că toate lucrările vor fi încheiate la acel moment.

”Primăria municipiului Roman s-a ocupat de partea de proiectare și execuție a acestei lucrări ce a presupus și realizarea unei conducte de refulare, dar și decopertarea și frezarea necesare pentru execuția infrastructurii noi. Investiția nu putea fi realizată fără sprijinul companiei Holcim, care a suportat mare parte din costurile lucrării, întorcând parte din profit și devenind un partener implicat al comunității noastre. Administrația locală a participat la întreaga lucrare cu un cost de 25%. Este bine că am găsit soluții pentru ca parteneriatul public-privat să funcționeze și să aducă un plus de confort tuturor celor care traversează această zonă”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Articolul precedentPersoană rătăcită pe Lacul Bicaz, salvată de pompieri
Articolul următorDouă accidente în Piatra-Neamț, în această dimineață (FOTO)