Polițiștii au reținut un bărbat din Podoleni, cercetat pentru violență în familie și lovire sau alte violențe.

Ieri, 26 octombrie, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizați de către un tânăr de 18 ani, din Podoleni, cu privire la faptul că este amenințat cu un obiect tăietor de către tatăl său.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe cel în cauză, acesta fiind imobilizat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, în urma cercetărilor a reieșit faptul că la data de 26 octombrie, în timp ce se afla în locuința comună și pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 51 de ani, din Podoleni, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, de 52 de ani.

Ulterior, în timp ce se deplasa cu fiul său pe o stradă din aceeași localitate, pe fondul unor discuții în contradictoriu, l-ar fi amenințat pe acesta cu un obiect tăietor.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentCriminal condamnat la 10 de ani de închisoare, prins și dus la penitenciar
Articolul următorS-a aruncat de pe barajul Bâtca Doamnei și a murit (FOTO)