Polițiștii au depistat un bărbat din Izvoare, pe numele căruia Tribunalul Neamț a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunii de omor. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, pe 24 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au depistat, în urma investigațiilor efectuate, pe raza localității Izvoare, un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta era condamnat de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

Conform anchetatorilor, la data de 29 decembrie 2018, acesta a pătruns în locuința unui bărbat, de 56 de ani, iar pe fondul unui conflict mai vechi, l-a lovit cu un obiect din lemn în zona capului și a corpului, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia. (vezi articolul AICI)

Bărbatul a fost condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentColegiul Național Petru Rareș, decorat de Casa Regală (FOTO)
Articolul următorBărbat reținut după ce și-a bătut soția și și-a amenințat cu cuțitul fiul