Băut și fără permis a condus o mașină neînmatriculată și s-a răsturnat. Este cazul unui tânăr de 28 de ani din Români care a fost reținut de polițiști, sub aspectul  comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

În fapt, la data de 13 decembrie, în jurul orelor 20.00, tânărul de 28 de ani a condus un autoturism pe DJ 155 I, în interiorul localităţii Români, iar pe fondul consumului de alcool nu ar fi adaptat viteza de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.

După producerea accidentului, conducătorul auto s-a deplasat la domiciliu, iar ulterior a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au constatat că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar de asemenea, autoturismul condus avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 13.01.2018.

Totodată, fiind testat alcooltest, a rezultat o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează IPJ Neamț.

SURSĂFoto cu caracter ilustrativ
Articolul precedentAlcoolul l-a scos în decor unde a și abandonat mașina
Articolul următorMister Rareș și Mister Hogaș, pe podiumul europenelor din Slovenia