Din cauza faptului că elevii și preșcolarii reprezintă o categorie vulnerabilă din punct de vedere al victimizării, aceștia sunt permanent în atenția oamenilor legii pentru o informare corespunzătoare și de actualitate pe diferite segmente de interes pentru ei.

Astfel, săptămâna trecută, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tămășeni au desfășurat o activitate preventivă la Școala Profesională Adjudeni, în cadrul căreia au fost transmise recomandări preventive pentru conștientizarea riscurilor la care elevii sunt expuși.

Cu ocazia întâlnirii desfășurate în unitatea de învățământ, polițiștii au abordat teme de interes general pentru elevi, precum prevenirea violenţei în mediul școlar, a consumului de droguri, alcool şi tutun, prevenirea absenteismului sau a abandonului şcolar.

De asemenea, elevilor le-au fost adresate recomandări despre ce comportament trebuie să adopte pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni, dar mai ales pentru prevenirea implicării lor în comiterea de fapte antisociale.

Dialogul interactiv între oamenii legii și elevii prezenți a pornit de la ceea ce înseamnă delincvența juvenilă, continuând cu cauzele și condițiile favorizante de producere a acestui fenomen sau ce îi determină pe tineri să adopte un comportament predelicvent și să comită fapte antisociale. În acest context, au fost accentuate repercusiunile asupra viitorului fiecărui tânăr implicat în comiterea de infracțiuni.

Articolul precedentVandalii ”pasionați” de graffiti, amendați de polițiștii locali (FOTO)
Articolul următorDGASPC Neamț recrutează asistenți maternali. Salariul poate ajunge și la 5.000 de lei