Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț au depistat trei minori din Piatra Neamț, desenând cu vopsea, pereții unui bloc și a unei clădiri în construcție din zona bulevardului Dacia.

Cei trei, toți în vârstă de 15 ani, au fost depistați de o patrulă a Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț, în timp ce desenau cu spray de culoare roșie pereții unui bloc de pe bulevardul Dacia din Piatra Neamț. După ce au fost legitimați și identificați, agenții Biroului Ordine Publică i-au condus pe cei trei minori la sediul Poliției Locale Piatra Neamț, unde au fost invitați și părinții acestora.

Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 100 de lei fiecare, pentru încălcarea art. 2, pct. ”14” din Legea 61/1991R – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (”constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate”).

Totodată, părinții celor 3 copii și-au luat angajamentul că în cel mai scurt termen vor curăța pereții imobilelor în cauză.

Încălcarea articolului sus amintit, din Legea 61/1991R, se sancționează cu amendă  de la 100 lei la 500 lei.

 

Articolul precedent104 vitezomani au fost lăsați pietoni în doar 24 de ore
Articolul următorCampanii de informare în școli pentru prevenirea prevenirea implicării elevilor în comiterea de fapte antisociale.