Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi, 24 iunie, o avertizare meteo Cod portocaliu de furtuni în mai multe județe printre care și Neamț. 

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 și 23:00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Conform ANM, în intervalul 24 iunie, ora 23:00 – 25 iunie, ora 6:00 în Oltenia, vestul și sud-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

Și hidrologii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, au emis astăzi, 24 iunie, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de inundaţii, valabile pe mai multe râuri din județul Neamț.

Astfel, în intervalul 24.06.2019 ora 13:00 – 25.06.2019 ora 24:00 râurile din bazinele hidrografice Trotuş, Bistriţa, Moldova, Bârlad, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Huţani, se află sub Cod galben iar în intervalul 24.06.2019 ora 13:00 – 25.06.2019 ora 14:00 râurile din bazinele hidrografice Trotuş, Bistriţa, Moldova, Bârlad – bazin amonte S.H. Vaslui, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Huţani, amonte confluenţă Trotuş, se află sub Cod portocaliu.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Gorj, Vâlcea, Olt, Suceava, Neamţ şi Bacău. – spun hidrologii

SURSĂsursa: ANM și INHGA
Articolul precedentAccident de muncă soldat cu decesul unui bărbat
Articolul următorDN 15, distrus de aluviuni (FOTO)