La data de 26 iulie, în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate peste 140 de restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 26 iulie, peste 90 de polițiști,  jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost organizate 6 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 143 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 66 de mijloace de transport și au fost legitimate 292 de persoane.

În baza Legii nr. 55/2020 au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 750 de lei. Pentru fapte de natură economică constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei, iar pe linie rutieră au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, în valoare de 4.930 de lei.

Articolul precedentA refuzat să se legitimeze și să sufle în alcooltest! După 24 de ore în arest a fost plasat sub control judiciar
Articolul următorReținut de polițiști după ce a incendiat o anexă gospodărească