La data de 18 mai a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, de către o femeie de 30 de ani, din Borca, cu privire la faptul că fiu său a fost mușcat de un câine.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 09:00, un minor de 7 ani, care se juca pe un drum public, din localitatea Borca ar fi fost mușcat de un câine, aparținând unui bărbat de 50 de ani, din Borca, lăsat nesupravegheat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de  neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

*

Fapta este pedepsită de O.U.G. 55 din 2002, pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune fiind închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Totodată, conform actului normativ anterior prezentat, prin câini agresivi se înțelege:

– orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;
– orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Nu intră în categoria câinilor agresivi, prezentați mai sus:

– orice câine care atacă sau mușcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acel câine;
– orice câine folosit de unitățile de poliție, de jandarmerie, de alte unități militare, de unitățile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecție și pază, care, aflându-se în misiune, a atacat sau a mușcat o persoană.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentDe beat ce era, a căzut de pe bicicletă! Acum are și dosar penal
Articolul următorUn angajat al spitalului din Piatra-Neamț a făcut AVC la muncă! A fost salvat de medicii din Suceava