Sâmbătă, 9 februarie, Ministerul Culturii și Identității naționale informa, printr-un comunicat de presă faptul că România a făcut un prim pas spre finalizarea Dosarului privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală.

Cum din comunicarea ministerului lipsesc informații esențiale cum ar fi ce va cuprinde această directivă, ce restricții se vor aplica, reacțiile nu au întârziat să apară. Într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul USR, Iulian Bulai amendează omisiunile în comunicare ale ministerului. Mai mult, acesta reamintește faptul că organizațiile din domeniu consideră că varianta de directivă propusă este în defavoarea lor, lucru comunicat inclusiv premierului, Viorica Dăncilă.

”S-au depus toate eforturili, tovarăși.

În buna tradiție a urmașilor Partidului Comunist, ministrul Breaz raportează cincinalul în patru ani și jumătate: se laudă că în curând „va finaliza dosarul” Directivei privind drepturile de autor pe piața unică digitală, fără să mai conteze și ce-o să cuprindă directiva în cauză: filtre de conținut care vor cenzura internetul, circulație restrânsă a presei online și mai puține drepturi pentru autori.

Așa de puțin contează, că Ministerul român al Culturii nici nu spune care e soluția de compromis cu care se mândrește și nici conținutul de bază al directivei.

„Rezultatul pozitiv” de care vorbește ministerul? Italia, Malta, Slovacia, Polonia, Olanda, Luxemburg, Suedia și Finlanda se opun în continuare „soluției de compromis”.

International Federation of Journalists spune în continuare că jurnaliștii au de pierdut.

14 organizații ale producătorilor, difuzorilor și distribuitorilor europeni de film au trimis acum două zile o scrisoare, adresată inclusiv premierului Viorica Dăncilă, că varianta de directivă cu care se laudă dl Breaz e în defavoarea lor.

Cea mai cunoscută organizație de apărare a libertății pe internet, Electronic Frontier Foundation, consideră „soluția de compromis” „îngrozitoare”.

4,6 milioane de europeni au semnat o petiție online împotriva filtrelor de conținut pe internet.

Dar tot ce vrea PSD-ALDE e să se termine odată cu directiva asta, să se poată bate în piept cu împlinirile mărețe. ”, este postarea deputatului USR, Iulian Bulai.

SURSĂFoto cu caracter ilustrativ
Articolul precedentPariul lui Gavrilescu: ”Peste 8% la europarlamentare sau cedez președenția filialei”
Articolul următorCei doi senatori PSD de Neamț au votat împotriva creșterii alocațiilor copiilor