Nu sunt puține cazurile în care cei mici încearcă să imite comportamentul părinților. Dacă probatul hainelor sau imitarea felului de a vorbi nu produce consecințe juridice, conducerea unui autoturism de către un minor, produce consecințe grave sau foarte grave.

Ieri, 7 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un minor, de 14 de ani, din Icușești în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din aceeași localitate.

Tot în cursul zilei de ieri, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un minor, de 16 de ani, din Oniceni, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 74, din aceeași localitate.

În ambele cauze, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentUn bărbat este cercetat pentru evadare. Acesta a ieșit din arestul la domiciliu la o bere
Articolul următorPneumolog, despre recuperarea post-COVID: Temerea pacienţilor este că nu-şi mai revin – ce se întâmplă în corp după boală