Doi șoferi, unul din Ţibucani, iar altul din Stăniţă, sunt cercetați de polițiștii din Neamț după ce au fost depistați în trafic, la volan, sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 21 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu-Neamţ au depistat în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din Tîrgu-Neamţ un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Ţibucani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La data de 22 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au depistat pe DC 60, în localitatea Stăniţă, un autoturism condus de un localnic de 20 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele situaţii, poliţiştii le-au reţinut permisul de conducere şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Pentru evitarea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ recomandă conducătorilor auto:
– Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
– Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
– Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.
– De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
– Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.
– Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!
Poliţiştii recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte normele de circulaţie, indiferent de calitatea avută –conducător auto, pieton, biciclist etc. Comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic