Primăria municipiului Roman a luat mai multe măsuri care să vină în sprijinul agenților economici afectați de instituirea stării de urgență. 

Se aprobă scutirea de la plata chiriei datorată pentru spațiile aparținând municipiului Roman și a celor date în administrarea instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordine, pentru operatorii economici a căror activitate este suspendată pe perioada instituirii stării de urgență.

 Se aprobă diminuarea, cu 50%, a cuantumului chiriilor datorate pentru spațiile aparținând municipiului Roman și a celor date în administrarea instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordine, pentru agenții economici care nu intră sub incidența măsurilor de suspendare a activității prevăzută la art. 1 din prezenta hotărâre.

Se aprobă suspendarea tuturor termenelor pentru depunerea cererilor de prelungire sau vizare a unor autorizații ori altor avize emise în baza unor hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Roman, care se împlinesc pe perioada existenței stării de urgență, de la data adoptării prezentei hotărâri și până la încetarea măsurii instituite prin Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României.

Această hotărâre este în vigoare și își produce efecte doar pe durata stării de urgenţă instituite prin Decretului nr. 195/2020.

Articolul precedentAmenzi usturătoare pentru nemțenii care nu respectă prevederile ordonanțelor militare
Articolul următorLupta împotriva coronavirusului. Spitalul din Roman, ajutat atât de administrație, cât și de mediul privat