Conform HG. 336 din 11 martie 2022, persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana prevăzute la art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. 

Pentru a beneficia de decontare, persoanele fizice trebuie să depună în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află locuința în care sunt găzduite persoanele refugiate, o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana, însoțită de:

  1. a) o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;
  2. b) copia actului de identitate al solicitantului și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele refugiate.

Menționăm faptul că persoanele care găzduiesc străini au obligația să anunțe organele de poliție competente teritorial în termen de 3 zile de la data primirii acestora. 

Cererile se pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț – Biroul de Registratură, din strada Ștefan cel Mare, nr. 5, de luni până joi, între orele 8:00-16:00 şi vineri, între orele 8:00-14:00.

Modelul cererii pentru decontarea cheltuielilor cu hrana pentru cetățenii străini sau apatrizii găzduiți, aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina  și declarația pe proprie răspundere sunt prezentatate în anexele 1 și 2 ale HG 336/2022.

ACESTE FORMULARE POT FI DESCĂRCATE ȘI DE PE SITEUL PRIMĂRIEI PIATRA-NEAMȚ: https://bit.ly/DecontariCheltuieliRefugiati

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentFolosești Facebook? Este posibil ca o aplicație din Play Store să-ți fi furat datele de logare
Articolul următorTentativă de asasinat împotriva lui Volodimir Zelenski