La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută a rănit o cabalină, în localitatea Alexandru cel Bun.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificată o cabalină (femelă) ce avea un obiect tăietor înfipt în zona pieptului.

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lânngă Judecătoria Piatra Neamț. 

Întrucât animalul prezenta o rană profundă și având în vedere starea critică a acestuia, un medic veterinar a eutanasiat cabalina.

În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 59 ani, din aceeași localitate, care a fost condusă la sediul poliției.

La data de 1 august a.c., în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentA încercat să fure o mașină la doar 17 ani
Articolul următorAVERTIZARE de călătorie în Bulgaria