Primăria municipiului Roman vă informează că, în concordanță cu măsurile dispuse prin Ordonanța Miliară nr. 4, s-a trecut la organizarea activităților, astfel încât în perioada imediat următoare toate scările de bloc din oraș să fie dezinfectate.

Încă de acum două săptămâni, administrația publică locală a transmis către asociațiile de proprietari toate soluțiile de dezinfectant solicitate, pentru a se face, cu personalul propriu, igienizarea spațiilor comune. Odată cu ultimele măsuri dispuse duminică seară, șase echipe ale Primăriei municipiului Roman, dotate cu atomizoare, se vor deplasa în teren pentru a efectua dezinfectarea tuturor scărilor de bloc. În același timp, s-a demarat achiziția de preșuri cu dezinfectant care să fie amplasate la intrările în blocuri.

În paralel, s-a reluat acțiunea de spălare și dezinfectare a străzilor, trotuarelor și platformelor de deșeuri menajere.

Articolul precedentConsiliul Județean asigură cazarea și mâncarea pentru circa 140 de angajați ai unității medicale, care aleg ca pe perioada pandemiei să nu mai meargă în familie 
Articolul următorKlaus Iohannis, apel către români: ”Haideți să respectăm normele stabilite de autorități”