Primarul Andrei Carabelea a semnat ordinul de începere pentru lucrările de refacere a drumului de pe muntele Cozla, un obiectiv de infrastructură care, alături de modernizarea punctului de belvedere și Grădina Publică „Nicu Albu”, va contribui la diversificarea și dezvoltarea ofertei turistice a orașului. 

Drumul va fi reabilitat de la punctul de belvedere până în apropiere de stația de telegondolă – la limita ariei protejate. Lucrările vor cuprinde refacerea profilului transversal al drumului pe toată lungimea sa și reabilitarea sistemului rutier, cu scopul de a crește rezistența la eroziune. Vor fi efectuate și lucrări care să reducă eroziunea solului și riscul de inundare a zonelor locuite din aval de drum. 

Cel mai important, prin acest proiect vom asigura un traseu de agrement accesibil tot anul pentru pietreni și turiști. 

Amenajarea drumului de acces este o investiție realizată cu fonduri de la bugetul local și are o valoare de 3.700.000 lei, fără TVA. 

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAlertă meteo – furtuni violente după caniculă. Cod portocaliu de vreme instabilă – vijelii cu grindină
Articolul următorPensionarii ar putea fi scutiți de impozite – SURSE. Cine sunt beneficiarii