Un bărbat de 34 de ani, din Borleşti, a fost internat de poliţişti la Secţia Psihiatrie după ce a incendiat un autoturism.

Conform IPJ Neamț, la data de 4 noiembrie, în jurul orelor 17.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi despre faptul că în jurul orei 16.30, a fost incendiat un autoturism aparţinând unui bărbat de 36 de ani, din Borlești.

Din primele cercetări s-a stabilit că autoturismul se afla parcat în faţa imobilului persoanei vătămate când a fost incendiat.

Fiind observat imediat de către vecini, incendiul a fost lichidat de către aceştia. Autoturismul nu deţinea asigurare facultativă, iar contravaloarea prejudiciului creat a fost de 9000 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea celui bănuit de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 34 de ani, din Borleşti.

Întrucât acesta se manifesta violent, a fost condus de poliţişti la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Neamţ, unde a rămas internat.

În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPrins beat la volan de două ori în aceeaşi noapte
Articolul următorJuniorii de la CSM Ceahlăul nu au primit niciun gol în această etapă din Liga Elitelor U17 și U19