Sursa foto: Facebook

Dacă pe 1 octombrie, organizația PSD Neamț își asuma popularizarea referendumului, astăzi Ionel Arsene ”trăiește o amărăciune” și afirmă că nu a fost ascultată ”chemarea Bisericilor Creștine”.

”În cadrul Comitetului Executiv Județean PSD Neamț […]O temă importantă abordată a fost modul de implicare a PSD în popularizarea referendumului din șase și șapte octombrie, astfel încât un număr cât mai mare de cetățeni să afle despre acest demers și să se prezinte la urne iar rezultatul acestuia să fie cât mai relevant pentru ce își doresc românii”, era mesajul președintelui PSD Neamț, Ionel Arsene, publicat pe 1 octombrie.

Astăzi însă, în mesajul referitor la invalidarea referendumului pentru redefinirea familiei,  Ionel Arsene nu mai amintește  nimic de implicarea partidului pe care îl conduce.

”Trăiesc o amărăciune după rezultatul de aseară a referendumului pentru redefinirea familiei. Sunt creștin, iar pentru mine votul la acest referendum avea dimensiunea unei mărturisiri, deoarece pentru un adevărat creștin nu există altă concepție asupra familiei decât aceea în care este întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Într-o Românie pe care noi toți o știam ca fiind într-o proporție covârșitoare creștină, chemarea Bisericilor Creștine nu a fost ascultată decât de o minoritate. Iar asta trebuie să ne dea tuturor de gândit…”, este mesajul postat de președintele PSD Neamț pe pagina sa oficială.

Doar 3.731.704 români s-au prezentat la referendumul pentru redefinirea familiei, în procente reprezentând 20,41%, sub pragul de 30%. Astfel, referendumul este invalidat și Constituția nu va fi modificată. În județul Neamț, prezența la vot a fost de 26,63 % (124.748 de persoane) – locul 7 la nivel național.

 

Articolul precedent20 de locuințe ANL destinate personalului medical
Articolul următorO victorie și o înfrângere în Liga Elitelor