Gripa face tot mai multe victime. Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns marţi, 22 ianuarie, la 27, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Datorită creşterii numărului de infecţii respiratorii acute şi declarării debutului sezonului gripal DSP Neamț face apel către populație pentru aplicarea cu rigurozitate a următoarelor recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor și a răspândirii virusului gripal:
- consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
- izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- evitarea aglomeraţiilor;
- evitarea contactului cu persoanele bolnave;
- păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
- respectarea etichetei tusei şi strănutului (folosirea batistelor de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului, aruncarea batistelor de unică folosinţă la coşul de gunoi după utilizare);
- spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca, în vederea reducerii răspândirii virusului;
- creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume);
- aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
- îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
- evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
- purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
- continuarea vaccinării antigripale.