Municipiul Roman s-a remarcat, din nou, la nivel național, fiind premiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul Conferinței „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“. Într-o companie extrem de selectă, alături de orașe remarcabile din punct de vedere al dezvoltării – Cluj Napoca, Alba Iulia, Iași sau Suceava, Romanul a devenit membru în „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“.
Două proiecte derulate la nivelul comunității noastre – ”Să ne ascultăm – proiect de consultare publică” și ”Romașcanii decid – evaluarea satisfacției cetățenilor și implicarea acestora în procesul decizional” au făcut diferența în competiția la care s-au înscris 29 de unități administrativ teritoriale și doar zece au fost premiate.
”Este o mândrie pentru mine, personal, dar cred că și pentru fiecare romașcan, deoarece am reușit să devenim și mai vizibili la nivel național, de ce nu chiar exemple de bună practică pentru alte localități. Un mare câștig este, până la urmă, faptul că aceste proiecte care ne-au adus premiul ne ajută să evoluăm, printr-o bună comunicare și printr-o relație administrație – cetățeni pe care, de la o etapă la alta, mi-o doresc din ce în ce mai bună și mai eficientă,” a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.