O femeie din județul Neamț, care lucra ca ospătar la un restaurant din centrul municipiului Piatra-Neamț, a fost găsită decedată în această dimineață, 13 septembrie.
Din primele informații ar fi vorba despre o femeie de 41 de ani, din Hangu. Se pare că aceasta s-ar fi întins pe o canapea, pentru a se odihni, iar o colegă de-a ei a găsit-o fără suflare.
În jurul orei 8:20 au fost sesizați polițiștii care, la o primă examinare a cadavrului, nu au găsit urme de violenţă pe suprafața exterioară.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, urmând a fi efectuată o necropsie pentru a se stabili cauza decesului.
„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.