În contextul îngrijorărilor din ultima perioadă cu privire la situația podurilor din județul Neamț, facem următoarele precizări: 

 

  • Podul din zona Pieței Centrale, construit în anul 1965, este inclus în proiectul de regenerare a coridorului de mobilitate Bulevardul 9 Mai – strada Dimitrie Leonida. Vor fi efectuate reparații la nivelul infrastructurii, cu mortar armat de înaltă rezistență. De asemenea, va fi refăcută calea podului existent, aceasta fiind amenajată pentru a asigura o lățime corespunzătoare pentru 3 benzi de circulație și un trotuar cu lățimea de 2 metri. Pe lângă reabilitarea acestui pod, va fi construit unul nou, care va avea o bandă de circulație și un trotuar de 2 metri. Contractul de execuție a fost semnat pe 3 iunie, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat astăzi. Lucrările pe întregul tronson vor fi finalizate până la încheierea termenului de 18 luni. Finanțarea este realizată din fonduri europene;

 

  • Podul rutier din zona Spitalului Județean a fost construit în 1972, iar în urma expertizei tehnice a rezultat necesitatea construirii unui nou pod. Acesta va fi realizat pe amplasamentul podului existent, va avea o deschidere de 18 metri și o lungime totală de 20,51 metri. Lucrările vor fi realizate în cadrul proiectului de reorganizare a coridorului de mobilitate Bd. Decebal – Piața Mihail Kogălniceanu – Bd. Traian. Contractul de execuție a fost semnat astăzi, iar lucrările vor demara după emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Termenul de finalizare pentru întreg tronsonul este de 8 luni. Proiectul este finanțat din fonduri europene;

 

  • Pasajul de pe strada Mihai Viteazu (peste strada Fermelor) va fi reabilitat prin proiectul de reorganizare a coridorului de mobilitate. Vor fi efectuate lucrări la fundația podului prin injectări și cămășuieli, vor fi refăcute zidul de gardă și suprastructura podului, prin montarea a 21 de grinzi prefabricate noi, suprabetonare, refacerea covorului asfaltic, montarea de parapeți noi și refacerea marcajului rutier. Contractul de execuție a fost deja semnat, iar termenul de finalizare a lucrărilor, după emiterea ordinului de începere, este de 15 luni pentru întreg proiectul. Finanțarea este realizată din fonduri europene;

 

  • La podul de peste râul Cuejdi de pe strada Mihai Viteazu vor fi efectuate reparații, constând în injectări și aplicare de vopsele speciale de protecție, lucrări de injectare a fisurilor și rebetonări locale, inclusiv suplimentarea armăturilor acolo unde este necesar și aplicarea mortarelor de înaltă rezistență. Termenul de finalizare a lucrărilor pe întreg coridorul de mobilitate este de 15 luni. Proiectul este finanțat din fonduri europene;

 

  • La puntea pietonală de la Ștrand vor fi efectuate lucrări ample de consolidare: înlocuirea căii de rulare, a parapeților, toroanelor și montanților. În acest moment lucrările sunt în procedură de achiziție. Finanțarea este realizată din bugetul local;

 

  • Peste râul Bistrița, în zona Căprioara, va fi construit un pod rutier nou, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar podul existent va fi amenajat ca zonă ciclabilă și de promenadă;

 

  • Pentru punțile pietonale de peste Cuejdi urmează semnarea contractului de proiectare, conform rezultatelor expertizelor tehnice deja realizate. Finanțarea este realizată din bugetul local.

 

Lucrările de consolidare pentru podurile existente și de construcție de noi poduri reprezintă o investiție prioritară pentru siguranța cetățenilor. 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAl treilea caz de variola maimuței confirmat în România
Articolul următorRomânia se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE- date EUROSTAT