Sezonul estival în Ștrandul din Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova” din Roman s-a încheiat, iar obiectivul va intra în conservare până în vara anului viitor, cu precizarea că zona de foișoare rămâne deschisă cât vremea va mai permite organizarea de grătare în aer liber.

Sezonul acesta a fost cel mai bun de la deschiderea ștrandului, fiind înregistrat un record de vizitatori – 57.366, de la care s-a încasat suma de 779.392 de lei. Din recuperarea prejudiciilor produse cu rea intenție de unii utilizatori, care au distrus bunurile din ștrand, s-au încasat 4.220 de lei.

Pe întreg Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”, încasările până la această dată au fost de 887.260 de lei, în timp ce cheltuielile înregistrate până la data de 31 august au fost de 611.629 de lei, aici nefiind incluse salariile pentru perioada mai-august 2019.

Și anul viitor, în vederea atragerii unui număr și mai mare de clienți, în ștrandul Roman vor fi organizate cel puțin două petreceri, obiectivul fiind apreciat de mulți dintre locuitorii județelor limitrofe, informează primăria Roman.

Articolul precedentProprietarii garajelor construite ilegal în Roman, notificați să le demoleze
Articolul următorJuniorii B, prima victorie în deplasare. Juniorii A, șase meciuri fără înfrângere