Joi, 20 februarie, primarul Lucian Micu a fost prezent la Iași pentru a demara procedurile necesare în vederea înlocuirii actualului operator de servicii de apă și canal – ApaServ. În calitate de reprezentant al municipiului Roman, acesta a participat la Consiliul Director și Adunarea Generală a Acționarilor din Asociaţia Regională a Serviciilor de Apă Canal Iaşi (ARSACIS), în cadrul cărora a obținut votul unanim al membrilor pentru ca municipiul Roman să facă parte din acest for care gestionează serviciul de alimentare cu apă și canal și care are ca scop creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

”Am făcut un prim pas important, prin trecerea la ARSACIS, pentru ca romașcanii să aibă parte de servicii de calitate, la prețuri sustenabile. Principalul obiectiv al Romanului a fost identificarea unui operator de apă și canal care să aibă capacitatea de a alimenta orașul non stop cu apă, în ciuda schimbărilor climatice care anunță o secetă prelungită.

ApaVital este un operator puternic, cu un management eficient, în care deciziile se iau și în beneficiul clienților, iar cel mai bun exemplu este orașul Pașcani – unde, în ultimii patru ani, compania ApaVital a înlocuit 15 kilometri de rețea, pe banii săi, pentru a diminua pierderile, deși în primii trei nu făcuse niciun profit din prestarea serviciului în această localitate. Ce este foarte important pentru Roman este faptul că ApaVital are expertiza și capacitatea de a prelua partea noastră din proiectul european pe POIM – care este departe de a fi gata la ApaServ, companie care în acest moment riscă să piardă fondurile europene din diferite motive – să-l finalizeze și să includă și partea de modernizare a conductelor pe fonduri europene.

ApaVital va semna curând contractul pe POIM, iar apoi va adăuga și suma pentru Roman, fără a afecta celelalte localități din ARSACIS. Așa cum am văzut și în urmă cu doi ani, când am vizitat, alături de jurnaliștii și consilierii locali, compania ApaVital, modul de dezvoltare și identificarea de soluții la probleme sunt mult peste exemplele de servicii de care am beneficiat noi până acum”, a declarat primarul Lucian Micu. 

Pe tema trecerii de la ADI Aqua Neamț la ARSACIS și, ulterior, încheierea contractului cu ApaVital, primarul Lucian Micu a purtat discuții și la Ministerul Fondurilor Europene, experții oferind consultanță și asigurând municipiul Roman că este perfect legală schimbarea operatorului în condițiile în care actualul operator nu oferă nicio garanție a unui management performant. De altfel, juriștii Primăriei municipiului Roman sunt în contact cu experții în legislația serviciilor de apă și canal, pentru a se respecta legea și aderarea la ApaVital să se efectueze cu respectarea termenilor legali și îndeplinirea tuturor obligațiilor de către ambele părți.

”Până să ajungem să lucrăm cu ApaVital, mai avem pași de făcut. Acum am trecut la ARSACIS și vom cere ADI Aqua Neamț să ne retragem din această asociere, automat fiind reziliat și contractul cu ApaServ. În trecut, au mai fost localități care au renunțat la ADI Aqua Neamț și membrii au fost de acord, de aceea fiind o practică obișnuită nu cred că se vor inventa, peste noapte, alte legi. Până la urmă, este dreptul fiecărei comunități să aleagă serviciul pe care-l consideră cel mai potrivit. Odată ce ADI Aqua Neamț ne transmite răspunsul referitor la solicitarea noastră întemeiată de retragere din acest for și condițiile, atunci putem semna cu ApaVital. Municipiul Roman nu va achita niciun leu din ceea ce va solicita ADI Aqua Neamț, conform legii, pentru a putea părăsi asociația. Și în urmă cu doi ani, și acum, reprezentanții ApaVital își asumă, prin contract, acoperirea sumelor pe care le avem de plătit către ADI Aqua Neamț pentru cofinanțarea investițiilor efectuate prin proiectul european. Pentru o companie atât de mare și în continuă dezvoltare ca ApaVital, plata cofinanțării investițiilor făcute de ApaServ în ultimii ani în Roman reprezintă o cheltuială minimă. Noi deja am demarat schimbul de adrese, pentru că romașcanii merită să aibă parte de servicii de calitate cât mai repede, iar șansa de a ne dezvolta pe fondurile europene din POIM stă în expertiza ApaVital, care deja a finalizat proiectul său și intră la finanțare„, a precizat primarul Lucian Micu. 

În ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local, toți cei 19 de aleși au votat în unanimitate proiectul ce propune demararea demersurilor pentru aderarea la asociația de dezvoltare ARSACIS și, în consecință, trecerea la operatorul ApaVital. Concomitent, Primăria municipiului Roman a lansat o acțiune de consultare publică, astfel încât 1.152 de cetățeni au răspuns la chestionarul online de pe site-ul www.primariaroman.ro și 65 la cel în format scriptic disponibil în sediul instituției, dintre aceștia 36, respectiv două persoane declarându-se în favoarea actualului operator, toți ceilalți fiind de acord cu schimbarea furnizorului de apă și canal. 

Articolul precedentIncendiu în Roman provocat de jocul copiilor cu focul
Articolul următorBărbatul dat dispărut în Neamț a fost găsit în București