Consilierii municipali din Roman vor  supune la vot, în următoarea ședință de Consiliu Local,  încheierea unui Acord de asociere între Municipiul Roman, Club Sportiv Municipal Roman și Centrul de Transfuzie Sanguină Piatra-Neamț în vederea derulării, în luna august, a campaniei de donare de sânge intitulată „Romașcanii salvează vieți!”

”Donarea de sânge este o responsabilitate a întregii societăţi, un semn de
implicare civică și de compasiune pentru pacienţii din spitale. Municipiul Roman dorește să continue, în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Piatra-Neamț și Clubul Sportiv Municipal Roman, proiectul intitulat „Romașcanii salvează vieți!”, o campanie de donare de sânge și totodată de conștientizare a nevoii permanente de produse sanguine din unitățile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor
cetăţenilor.

Campania se va derula în perioada 1-31 august 2019, la sediul Punctului
fix de recoltare Roman din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului
Municipal de Urgență Roman.

Încurajarea și informarea corectă a publicului despre donarea de sânge
sunt acte de responsabilitate civică faţă de pacienţi și o șansă pentru viaţă. Ne dorim ca toate aceste acțiuni să contribuie la creşterea numărului donatorilor de sânge şi îmbunătăţirea stocurilor sanguine”, se arată în expunerea de motive.

Pentru a încuraja locuitorii orașului să doneze sânge, Municipiul Roman
va oferi tuturor donatorilor carduri de acces valabile pentru 3 intrări, în ștrandul din interiorul Complexului Sportiv și de Agrement ”Moldova”.

De asemenea, Primăria Municipiului Roman își va înscrie angajații dornici să doneze sânge într-o bază de date, iar când la Centrul de Transfuzii va fi criză, aceștia vor merge să își ajute semenii.

 

Articolul precedentInspectorii ITM au aplicat, în luna iunie, 38 de amenzi  în cuantum de 785.000 le
Articolul următorInspectorii ITM, în control la angajatorii care își desfășoară activitatea în industria ușoară