Actualitate· 2 min citire

464 DE ANI DE LA TIPĂRIREA PRIMEI CĂRȚI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

464 DE ANI DE LA TIPĂRIREA PRIMEI CĂRȚI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

464 DE ANI DE LA TIPĂRIREA PRIMEI CĂRȚI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Realitatea de Neamt
Scris de Realitatea de Neamt Publicat: 30 ian. 2025, 11:06

Lucrarea făcea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume

Acum 464 de ani, la Brașov, diaconul Coresi tipărea prima carte în limba română – „Tetraevangheliarul”, care cuprindea textul integral al celor patru Evanghelii.”

Tipograf și cărturar de seamă, Coresi a trăit în secolul al XVI-lea și a învățat meșteșugul tiparului în atelierul lui Dimitrie Liubavici, apoi trece munții și se stabilește la Brașov, unde avea să desfășoare o rodnică activitate de aproape un sfert de veac.

La 30 ianuarie 1561, Coresi tipărește Tetraevangheliarul, scris cu 156 de ani înainte, de Nicodim, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri românești ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoții de la biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului (atestată prin mărturii de la 1292), unde funcționa și prima școală românească, din anul 1495.

Cărțile Diaconului Coresi au stat la baza formării limbii române literare, fiind cel mai important tipograf din veacul al XVI-lea, iar Brașovul, unde a activat acesta, cel mai important centru editorial în perioada începuturilor scrisului în limba română.

Lucrarea făcea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume, iar în epilogul cărții se menționează că aceasta a fost tipărită „să fie popilor rumânești să înțeleagă să învețe rumânii cine-s creștini”.

De asemenea, editorul volumului se adresa către „toți sfenții părinți oare vladici, oare episcopi, oare popi”, rugându-i „să nu judece” înainte de a citi cartea.

Tetraevanghelul este împodobit cu patru frontispicii la începutul Evangheliilor.

Tipărirea, în anul 1561, a voluminoasei cărți de 246 de foi, a durat nouă luni, folosindu-se tehnica xilogravurii, care necesita eforturi deosebite, deoarece fiecare pagină trebuia sculptată în lemn.

Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în prefața cărților editate de el.

O replică modernă a tiparniței lui Coresi este expusă astăzi la Muzeul „Prima școală românească” din Brașov.

Cu toate că Diaconul Coresi s-a străduit mult să realizeze acest volum, el nu a avut prea multă căutare în Țara Românească sau Moldova, unde tradiția grafiei slavone era înrădăcinată.

Sursa: Radio România Cultural

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate