A murit după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Municipal Roman

Spitalul-Roman
O femeie a murit în această dimineață după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Municipal Roman.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către cadrele medicale cu privire la faptul că o femeie s-a aruncat în gol de la etajul al II-lea al secției unde era internată.
”Din păcate, în urma impactului cu solul a intervenit decesul.
Polițiștii criminaliști și de investigații criminale care au efectuat cercetarea la fața locului au stabilit ca este vorba despre o femeie de 54 de ani, din Iași.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
”În cauza cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă) pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările care au condus la decesul persoanei respective”,
a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.
Potrivit managerului Spitalului Municipal de Urgență Roman, este vorba despre o femeie în vârstă de 54 de ani, din localitatea Podu Iloaiei (Iași), iar incidentul a avut loc în jurul orei 8:00.
Femeia a fost internată în Secția de Chirurgie, venită în Urgențe sâmbătă, 6 aprilie, cu o sângerare la nivelul anusului iliac stâng.Fusese operată, la Iași, în urmă cu doi ani pentru un cancer de colon. Avea și ciroză hepatică, trombocitopenie secundară, cu anemie post hemoragică acută, iar în timpul zilei de ieri a instalat un sindrom de sevraj etanolic, fiind consumatoare cronică.
”A fost văzută, aseară, de un psihiatru care i-a recomandat medicație, a fost monitorizată dar dimineață, într-un moment în care infirmiera făcea curățenie, s-a dat jos din pat după care s-a aruncat de la geam”,
a declarat Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











