Accident în Piatra-Neamț provocat de un șofer beat

accident_rutier_71597300-1
La data 9 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe o stradă din Piatra Neamț, soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 60 de ani, din Negrești, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, într-o curbă la dreapta nu ar fi păstrat o distanță laterală corespunzătoare față de o autoutilitară care se deplasa din sensul opus, intrând în coliziune cu aceasta.În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
- informează purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL ŞI ALCOOLUL SUNT INCOMPATIBILE!
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
De asemenea, le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.
Poliţia Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancţionată!
Citește și:
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









