Cercetați în stare de libertate după ce au făcut scandal și au amenințat polițiștii

accident_politist_59376600
A fost scandal în Târgu-Neamț, marți, 20 noiembrie, în jurul orei 18:00, pe strada Mihai Eminescu.
Conform IPJ Neamț, totul a pornit după ce un echipaj de ordine publică a depistat pe strada Mihai Eminescu din Târgu-Neamț două atelaje hipo oprite neregulamentar. În sprijinul celor de la Ordine Publică a ajuns și un alt echipaj, aflat în proximitatea zonei respective, iar polițiștii au identificat unul dintre căruțași, un tânăr de 22 de ani, din Vânători-Neamț, pe care l-au sancționat cu amendă de 652 de lei.La scurt timp, la fața locului s-au deplasat și polițiști rutieri din cadrul Poliției Orașului Târgu-Neamț, care i-au solocitat celui de-al doilea căruțaș (un tânăr de 19 ani, din Vânători-Neamț) să părăsească zona.În urma luării măsurilor legale de către polițiști, un tânăr de 27 de ani, o femeie de 28 de ani, ambii din Vânători-Neamț și un bărbat de 30 de ani din Târgu-Neamț s-au manifestat agresiv verbal și au adresat amenințări cu acte de violență polițiștilor.Aceștia au fost imobilizați și conduși la sediul Poliției, fiind sesizat și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, care a audiat persoanele în cauză și a dispus cercetarea lor în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.Cele 3 persoane au fost sancționate și cu câte o amendă de 1000 de lei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

