Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reunește, vineri, pentru a alege noul președinte.
Pe 16 decembrie anul trecut, judecătorul Bogdan Mateescu, actualul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost votat interimar în această funcție, după ce Secția pentru judecători a CSM a respins candidaturile Gabrielei Baltag și Andrea Chiș. Mai mulți membri ai Consiliului au contestat decizia lui Bogdan Mateescu prin care s-a propus interimar la șefia CSM, judecătoarele Gabriela Baltag și Andrea Chiș cerându-i demisia acestuia.
La aceeași dată, procurorul Nicolae Solomon a fost ales în funcția de vicepreședinte al CSM.
CSM are în componență 19 membri: nouă judecători și cinci procurori aleși de magistrați în adunările generale ale instanțelor și parchetelor, doi reprezentanți ai societății civile aleși de Senat și trei membri de drept - ministrul Justiției, președintele ICCJ și procurorul general al României. Mandatul membrilor aleși este de șase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Potrivit Constituției și Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un președinte, ajutat de un vicepreședinte, care fac parte din secții diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.
Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători și cinci procurori aleși în adunările generale ale instanțelor și parchetelor. Nu pot candida la funcțiile de președinte și vicepreședinte membrii de drept ai CSM și reprezentanții societății civile.
Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă președintele este judecător, vicepreședintele trebuie să fie procuror și invers.