Se mixează albușurile circa 2 minute, până ce se obține o spumă care se desprinde de vas.
Nu e nevoie de un eveniment special ca să ne răsfățăm cu acest desert. Iată câțiva pași simpli pentru ca să vă iasă o prăjitură Tiramisu, iar toți cei din jur să vă răsplătească cu zâmbete și farfurii goale.
INGREDIENTE
200 ml cafea tare
40 ml coniac
4 ouă
50 g zahăr
500 g mascarpone
150 g pișcoturi
2-3 linguri cacao
Mod de preparare:
Se face cafeaua și se lasă la răcit, apoi se pregătesc celelalte ingrediente. Între timp, se separă gălbenușurile de albușuri în două vase și se pune zahărul peste gălbenușuri. Cu ajutorul unui mixer, reglat la o viteză medie, se amestecă gălbenușurile cu zahărul.
Se mixează gălbenușurile cu zahărul circa 2 minute, până ce zahărul se dizolvă complet. Mascarpone se freacă până se înmoaie puțin și se pune peste crema de gălbenușuri. Cu ajutorul mixerului, se amestecă brânza mascarpone cu crema de gălbenușuri. Amestecul se mixează 1 minut, până ce se obține o cremă omogenă, cu aspect lucios.
Se mixează albușurile circa 2 minute, până ce se obține o spumă care se desprinde de vas. Peste crema de mascarpone și gălbenușuri se adaugă albușurile bătute spumă și se amestecă. Pișcoturile se înmoaie în siropul de cafea cu coniac și se așază într-o tavă. Peste pișcoturi, se pune 1/2 din crema de mascarpone. Se adaugă încă un strat de pișcoturi.
Se întinde restul de cremă, iar deasupra se presară cacao. Se pune la frigider cel puțin 3 ore. Tiramisu este gata!