Două gospodării au fost afectate de incendiile produse ca urmare curățeniei de primăvară

Două gospodării au fost afectate de incendiile produse ca urmare curățeniei de primăvară
Nu au fost victime.
Încă două gospodării au fost afectate de incendiile produse ca urmare curățeniei de primăvară. Proprietarii din aceste gospodării au dat foc la resturile vegetale pe timp de vânt, fără să supravegheze arderea.
Prin apel la 112, în jurul orei 11:15, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărescă din localitatea Boboiești, comuna Pipirig.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Pipirig și Detașamentul de pompieri Târgu Neamț.
Incendiul se manifesta generalizat la un adăpost pentru animale cu posibilitatea propagării la locuință și la anexele gospodărești aflate în apropiere.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. A ars adăpostul pentru animale construit din lemn cu suprafața de 20 mp.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza scânteilor purtate de vânt și căzute pe materialele combustibile.
Nu au fost victime.
Prin apel la 112, în jurul orei 13:05, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Lunca, comuna Vânători Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SVSU Vânători Neamț.
Incendiul se manifesta generalizat la o locuință cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești aflate în apropiere.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza scânteilor purtate de vânt și căzute pe materialele combustibile.
Nu au fost victime.
Sursa: Realitatea de Neamt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:39 - Momente dramatice pentru o familie din Botoșani. Un copil a rămas inconștient după ce a înghițit un capac de la o cariocă
- 13:23 - Tragedie în Belgia: un tren a spulberat un microbuz cu elevi. Patru persoane au murit, printre care doi copii
- 13:17 - ANM a emis două avertizări Cod galben. Vânt puternic, furtuni și grindină în mai multe județe din țară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














