Mâna de lucru în România, tot mai puţină şi mai scumpă pentru firmele italiene

Mâna de lucru în România, tot mai puţină şi mai scumpă pentru firmele italiene
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni, a subliniat, miercuri, importanţa investiţiilor în profesionişti şi îmbunătăţirea competenţelor, în condiţiile în care mâna de lucru în România este din ce în ce mai puţină şi mai scumpă.
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni, a subliniat, miercuri, importanţa investiţiilor în profesionişti şi îmbunătăţirea competenţelor, în condiţiile în care mâna de lucru în România este din ce în ce mai puţină şi mai scumpă.
"Este important să recunoaştem valoarea adăugată a firmelor italiene din România, care (...) au ştiut să investească digitalizând, inovând propriile produse şi procese de producţie, modelul de business, fiindcă vedem că mâna de lucru, aici, în România, este din ce în ce mai puţină, din ce în ce mai scumpă şi atunci este important să investim în profesionişti, în îmbunătăţirea competenţelor. Acesta este sensul întâlnirii din ianuarie trecut între comunitatea de întreprinzători italieni din România şi ministrul Burduja. Este important, după părerea mea, pe de o parte, faptul că recunoaştem împreună în ce măsură România s-a apucat de lucru în acest sector al digitalizării, al conectivităţii", a declarat ambasadorul Italiei în România, miercuri, la un forum economic.
El a punctat că digitalizarea conferă "un avantaj competitiv" României.
Diplomatul a subliniat că este important pentru firmele italieneşti să îşi crească nivelul de competenţă, să adauge valoare prin investiţii în digitalizare şi contribuţia la start-up-urile inovatoare. Alfredo Maria Durante Mangoni a menţionat că acesta constituie un aspect "decisiv" pentru supravieţuirea firmelor italieneşti din România în toate sectoarele.
"Pe planul relaţiilor bilaterale, cele două guverne pun la punct o declaraţie bilaterală de parteneriat strategic, care va deschide (...) colaborări în toate domeniile între Italia şi România. Va fi un moment foarte important, pe care sperăm să-l celebrăm anul acesta, printr-o întâlnire între guvernele noastre de nivel înalt", a adăugat ambasadorul Italiei în România.
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














