Nemțeni cercetați pentru infracțiuni rutiere

Nemțeni cercetați pentru infracțiuni rutiere
La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din Păstrăveni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 19, în localitatea Rădeni.
La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din Păstrăveni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 19, în localitatea Rădeni.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar poliţa de asigurare RCA este expirată.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, cu amendă de 500 de lei, și Legii nr. 132/2017, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare, precum și certificatul de înmatriculare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.
La data 3 aprilie 2021, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat de 66 de ani, în Roman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aleea Tudor Vladimirescu.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație peste de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Neamt
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











