NOI RESTRICȚII ÎN NEAMȚ!

NOI RESTRICȚII ÎN NEAMȚ!
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț a decis noi restricții pentru județul Neamț.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț a decis noi restricții pentru județul Neamț.
Art. 1. (1) Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în comuna Girov (4,30) și se menține această măsură pentru comuna Grințieș (3,34), unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(2) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, din comuna Girov (4,30) și se menține această măsură pentru comuna Grințieș (3,34), unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(3) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în comuna Girov (4,30) și se menține această măsură pentru comuna Grințieș (3,34), unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori. Agențiile loto rămân deschise doar pentru comercializarea biletelor.
(4) Este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, din aceste localități, doar pentru persoanele cazate în cadrul unităților respective.
(5) Este permisă activitatea operatorilor economici, din aceste localități, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în exteriorul clădirilor (terase care sunt considerate construcții deschise, conform prevederilor HG nr. 935/2020).
(6) În situația în care operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se află într-una din Situațiile menționate în prezentul articol, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective (de tip take away).
Art. 2. (1) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în municipiul Roman (1,54), orașele Târgu Neamț (2,18), Bicaz (1,81), Roznov (1,62) și comunele Tupilați (2,83), Hangu (2,69), Agapia (2,37), Tarcău (2,35), Timișești (2,18), Săvinești (2,18), Grumăzești (2,10), Bălțătești (1,94), Făurei (1,91), Ștefan cel Mare (1,64), Gâdinți (1,62), Crăcăoani (1,62), Secuieni (1,59), Dulcești (1,55), Vânători Neamț (1,52), unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-21.00, în municipiul Roman (1,54), orașele Târgu Neamț (2,18), Bicaz (1,81), Roznov (1,62) și comunele Tupilați (2,83), Hangu (2,69), Agapia (2,37), Tarcău (2,35), Timișești (2,18), Săvinești (2,18), Grumăzești (2,10), Bălțătești (1,94), Făurei (1,91), Ștefan cel Mare (1,64), Gâdinți (1,62), Crăcăoani (1,62), Secuieni (1,59), Dulcești (1,55), Vânători Neamț (1,52), unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în municipiul Roman (1,54), orașele Târgu Neamț (2,18), Bicaz (1,81), Roznov (1,62) și comunele Tupilați (2,83), Hangu (2,69), Agapia (2,37), Tarcău (2,35), Timișești (2,18), Săvinești (2,18), Grumăzești (2,10), Bălțătești (1,94), Făurei (1,91), Ștefan cel Mare (1,64), Gâdinți (1,62), Crăcăoani (1,62), Secuieni (1,59), Dulcești (1,55), Vânători Neamț (1,52), unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art. 3. (1) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile din județul Neamț în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare prin prezenta hotărâre sau hotărârile precedente.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-21.00, în localitățile din județul Neamț în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare prin prezenta hotărâre sau hotărârile precedente.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile din județul Neamț în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare prin prezenta hotărâre sau hotărârile precedente.
Art. 4. (1) Măsurile prevăzute la art. 1 și art. 2 intră în vigoare începând cu data de 28 noiembrie 2020, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile, iar în cazul comunei Grințieș se prelungesc din data de 29 noiembrie 2020, ora 8.00, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Se mențin măsurile stabilite în precedentele hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, urmând a fi analizate la expirarea perioadei de 14 zile, în funcție de incidența cumulată a cazurilor.
Art. 5. (1) Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și unităților administrativ-teritoriale nominalizate.
(2) Autoritățile administrației publice locale din județul Neamț vor aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri, prin afișarea acesteia pe raza unităților administrativ teritoriale.
Sursa: Realitatea de Neamt
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

























